Disciplina este un proces de pregătire şi învăţare care va rezulta în formarea morală a copilului. Cuvântul este derivat din acelaşi cuvânt care înseamnă “discipol”, adică cel ce învaţă. Nici un copil nu este dăruit de la naştere cu stăpânire de sine (autocontrol) şi nici nu are o suficientă experienţă de viaţă încât să ştie cum să se disciplineze singur (Prov.29:15b). Părinţii sunt cei ce îndeplinesc acel rol de învăţători în timp ce copiii sunt discipolii (ucenicii) care deprind de la ei un fel de viaţă (Prov.1:8-9).
Metodele de disciplinare sunt foarte schimbătoare în zilele noastre. În ultimii ani a avut loc o destindere generală a metodelor trecându-se la metodele permisive şi democratice populare în vremea rebeliunii tineretului din anii ‘70. Parte a acestei schimbări se datorează acceptării de către teoreticienii seculari a idei că purtarea rebelă nu este rezultatul unui educaţii părinteşti deficiente ci ea rezultă din ceva mult mai elementar, şi anume din natura copilului. Cu certitudine că o educaţie părintească deficientă încurajează înclinaţia copilului spre o autonomie rebelă, dar nu o şi creează (Prov.22:15a).
Read the rest of this entry »
